Veste bună pentru profesori. Guvernul decontează transportul profesorilor care fac naveta

Naveta către locul de muncă a cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar va fi decontat, potrivit unei Hotărâri de Guvern, adoptată miercuri de Executiv.

Cadrele didactice care merg la locul de muncă fie cu mașina personală, fie cu trenul sau cu ambarcațiuni își vor primi banii înapoi la sfârșitul lunii următoare de la autoritățile locale. Ministrul Educației Sorin Câmpeanu a declarat, miercuri, că „documentul mult așteptat” de profesori, mai ales de cei din mediul rural care fac naveta a fost adoptat în ședința de Guvern.

65 de mii de cadre didactice sunt vizate de reglementările acestei Hotărâri de Guvern”, a precizat Câmpeanu. “Naveta se decontează pentru transport auto, deci poate fi cu transport asigurat prin mijloace proprii sau de către transportatorii autorizați, la nivel feroviar însă este plafonat la prețul unui abonament CFR, cu ambarcațiuni, cu orice fel de transport”, a explicat ministrul Educației.

Noutatea adusă de această HG constă “în obligativitatea autorităților locale de a prevedea în buget sumele necesare decontării navetei”, a adăuat Câmpeanu. Pentru a nu genera întârzieri, Câmpeanu a precizat că în primele 5 zile ale lunii, cadrele didactice trebuie să depună documentele justificative, iar până la sfârșitul lunii următoare, autoritățile locale trebuie să deconteze cheltuielile cu naveta.

Decontarea cheltuielilor pentru navetă este destinată profesorilor şi personalului auxiliar care nu deţine locuinţă în localitatea unde profesează.

Transportul beneficiarilor cu mijloacele de transport ce aparţin unităţii de învăţământ sau autorităţii administraţiei publice locale se va efectua gratuit, conform programului și pe rutele stabilite prin hotărâre a autorității deliberative, precum și cu respectarea orarului/programului unității de învățământ. De asemenea, cadrele didactice au obligația să prezinte lunar instituției de învățământ în care îşi desfășoară activitatea, documentele justificative pentru decont însoțite de cererea tipizată pentru decontarea lunară a navetei.

Decontarea cheltuielilor pentru naveta la și de la locul de muncă se face integral, în luna următoare depunerii documentelor justificative, în condițiile stipulate de metodologie. Consiliul de administraţie al unităţii de învățământ analizează și verifică legalitatea solicitărilor, aprobă lunar cererile solicitanţilor și fundamentează necesarul lunar de finanţare, individual și pentru toate cadrele didactice din unitatea de învățământ. Directorul unităţii de învățământ transmite necesarul de finanțat, sub formă de solicitare, primarului, respectiv preşedintelui consiliului judeţean, după caz, în termen de 5 zile lucrătoare de la încheierea lunii pentru care se face fundamentarea, în vederea deschiderii de credite pentru efectuarea plăților. Potrivit prevederilor art. 37 de OUG 37/2014, finanțarea acestor cheltuieli se asigură din veniturile proprii ale bugetelor locale și din sume defalcate din taxa pe valoarea adaugată, pentru echilibrarea bugetelor locale.

În prezent, un număr de aproximativ 65.000 de cadre didactice, din rândul personalului didactic de predare si personalului didactic auxiliar, efectuează zilnic naveta între localitatea de reședință și localitatea în care își desfășoară activitatea. Cea mai mare pondere din rândul cadrelor didactice ce efectuează zilnic naveta se înregistrează la unitățile de învățământ din mediul rural.

112 total views, 1 views today

scree908ghfhjhknshot_4-copy
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.Flamanzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Or

Your email address will not be published. Required fields are marked *