V-ați făcut planuri de plecat la munte? Vremea se schimbă complet în acest weekend!

În sudul şi în estul ţării, vremea va fi în general închisă; local, va fi ceaţă şi izolat, burniţă. În restul teritoriului, cerul va fi temporar noros, iar ceaţa, va fi prezentă, în zonele joase de relief, cu precădere, în orele dimineţii. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în vestul ţării, în extremitatea sa de răsărit şi la munte, în special pe creste. Temperaturile maxime, mai ridicate decât cele normale la această dată, în interiorul arcului carpatic, vor fi cuprinse între 6 şi 14 grade.

Sambata, cerul va fi variabil, cu înnorări în special în a doua parte a intervalului în masivele vestice şi sud-vestice, unde însă doar cu totul izolat va ploua slab, iar în zona înaltă, trecător vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe creste. Temperatura aerului nu va avea variaţii notabile faţă de intervalul precedent.

Duminică, innorările vor cuprinde treptat întreaga zonă montană, iar dinspre masivele vestice aria precipitaţiilor va fi în extindere. Pe parcursul zilei va ploua, însă în a doua parte a intervalului se vor semnala mai ales lapoviţe şi ninsori. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime nu vor avea variaţii notabile comparativ cu cele din intervalul precedent, însă minimele vor fi în scădere.

Duminică, innorările vor cuprinde, treptat, toate regiunile; în cele vestice, nordice și centrale va ploua, pe arii din ce în ce mai extinse, începând din a doua parte a zilei, dar numai izolat, cantitățile de apă vor fi mai însemnate. În restul teritoriului, îndeosebi dimineața, va mai fi ceață, asociată trecător cu burniță. La munte, mai întâi în zona înaltă, apoi și la altitudini mai mici, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare. Vântul va avea unele intensificări pe crestele montane, în interiorul arcului carpatic și în extremitatea de sud-est. Valorile termice vor fi, în general, peste cele climatologic specifice perioadei, deși în vest și nord-vest, temperatura aerului va marca o scădere. Maximele se vor încadra între 7…8 grade in depresiuni si in nordul Moldovei și 14 grade la Tulcea si Constanta.

Luni, vremea se va răci semnificativ față de zilele precedente, în special în vest, centru și nord. Temperaturile maxime vor avea valori de la 1…2 grade în Dealurile de Vest și în nordul Moldovei, până la 12…14 grade în Dobrogea. Cerul va fi noros și temporar vor cădea precipitații, pe arii relativ extinse, în prima parte a zilei, în toate regiunile, apoi mai ales în cele sudice, estice și centrale. La munte vor fi ninsori, în interiorul arcului carpatic precipitatii mixte, iar în restul teritoriului vor predomina ploile. Local, cantitățile de apă vor fi mai însemnate.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *