Ţeapă plătită cu şapte ani de puşcărie

Un bărbat din Timişoara, care a păcălit un botoşănean cu 155 de euro sub promisiunea unui loc de muncă în străinătate, a fost condamnat definitiv, ieri, de Curtea de Apel Suceava, la şapte ani de închisoare cu executare pentru înşelăciune.

Marian M. de 29 de ani a fost obligat să-i restituie botoşăneanului banii luaţi, la cursul BNR din ziua plăţii.

Sentinţa a fost pronunţată iniţial de Judecătoria Botoşani, dar bărbatul a formulat apel, acţiunea acestuia fiind respinsă ieri de magistraţii suceveni. Pedeapsa primită a fost de patru ani de închisoare, dar, cum bărbatul mai avea la activ alte condamnări, unele cu suspendare, magistraţii au trebuit să le contopească şi să le adiţioneze.

Potrivit anchetatorilor, în februarie 2012, prin afişarea pe un site a unei oferte de muncă în Elveţia şi dându-se drept reprezentant al unei societăţi comerciale din Timişoara, ce are care obiect de activitate intermedierea încheierii contractelor de muncă în străinătate, Marian M. i-a promis unui botoşănean un loc de muncă pretinzând 155 de euro pentru asigurarea de sănătate şi biletul de avion. Imediat ce s-a văzut cu banii în cont, bărbatul nu a mai fost de găsit.

Individul a mai fost trimis în judecată şi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru acelaşi gen de fapte. În prezent, ţeparul este încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă (Constanţa).
http://www.monitorulbt.ro/

130 total views, 1 views today

scree908ghfhjhknshot_4-copy
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.Flamanzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Or

Your email address will not be published. Required fields are marked *