Târgurile săptămânale, luate la ochi de oamenii legii din Botoșani!

Peste 20 de poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică şi secţiilor de poliţie rurală – I.P.J. Botoşani, au desfăşurat în ziua de 03.02.2017, o acţiune pe linia verificării legalităţii transportului de material lemnos, impunerea normelor rutiere, prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite de comerţ şi cu produse accizabile şi înregistrarea şi identificarea ecvideelor.

La acţiune, care s-a desfăşurat în intervalul orar 05:00 – 14:00, au participat şi lucrători ai Direcţiei Silvice Botoşani şi Direcţiei Sanitar-Veterinare Botoşani. Echipele integrate s-au deplasat pe raza localităţilor Truşeşti, Gorbăneşti, Blândeşti şi Unţeni, acţionând îndeosebi în zona pieţelor.

Poliţiştii au legitimat peste 50 de persoane şi au controlat în trafic 30 de vehicule. 15 persoane au fost atenţionate cu privire la comportamentul adoptat în locuri publice.

Au fost de asemenea verificaţi 32 de agenţi economici.

Cu prilejul acţiunii au fost dispuse 20 de sancţiuni contravenţionale, între care 16 cu amenzi însumând 22.590 lei (3 la Legea 171/2010 privind regimul silvic, 10 la Legea 12/1990 privind acte de comerţ, o sancţiune la H.G.984/2005 privind normele sanitar-veterinare şi 6 la regimul circulaţiei rutiere). Au fost de asemenea aplicate 4 sancţiuni cu avertisment şi au fost confiscate 420 ţigarete, 3,42 mc material lemnos în valoare de peste 1700 lei, o autoutilitară şi în numerar suma de 400 de lei.

EXEMPLE:
Un bărbat de 65 de ani din comuna Gorbăneşti a fost depistat în trafic în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 1,8 mc lemn de foc, fără a deţine aviz de însoţire conform normelor silvice. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr.171/2010, materialul lemnos a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Botoşani, iar autoutilitara a fost indisponibilizată la sediul I.P.J. Botoşani.

În urma controlului efectuat în Piaţa Truşeşti a fost identificat M.D. din județul Suceava, care comercializa cantitatea de 1.12 mc material lemnos cherestea răşinoase în valoare de 750 lei. Bărbatul a fost sancţionat conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Truşeşti.

La data de 04.02.2017, în jurul orei 15.30, poliţiştii dorohoieni l-au depistat în trafic pe E.I. de 41 ani, din comuna Vorniceni, judeţul  Botoșani, în timp ce se deplasa cu o autoutilitară pe drumul judeţean  D.J. 292, în localitatea Podeni. În urma controlului efectuat, poliţiştii au depistat în autovehicul mai multe colete învelite în folie de plastic, care conţineau 10.000 de ţigarete (500 de pachete), fără a deţine documente de proveniență. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de contrabandă, fiind dispusă ridicarea cantității de 10.000 țigarete în vederea continuării cercetărilor.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *