Reguli noi: Dacă faci asta, rămâi fără permis!

Legea ce permite identificarea şi sancţionarea şoferilor care încalcă regulile de circulaţie atunci când circulă cu maşinile prin alte state ale Uniunii Europene va fi modificată, potrivit unui proiect de act normativ iniţiat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Măsura vine în condiţiile în care, în primăvara acestui an, europarlamentarii au schimbat cadrul legislativ aplicabil în UE. Regulile schimbului de informaţii, între statele membre UE, referitoare la infracţiunile rutiere au fost stabilite, la nivel european, în 2011, iar România le-a transpus în legislaţie prin Legea nr. 5/2014, notează avocatnet.ro.

MAI a lansat în dezbatere publică un proiect de modificare a Legii nr. 5/2014 în cursul lunii iulie. Acesta prevede, printre altele, că schimbul de informaţii privind şoferii care încalcă regulile de circulaţie vor fi aplicabile inclusiv pentru Regatul Unit, Irlanda, Danemarca şi Elveţia.

Proiectul de lege prevede că autorităţile române nu vor mai trimite amenzile la domiciliu atunci când nu primesc răspuns, după una sau mai multe încercări, şi nici atunci când datele din sistem n-au permis, la o solicitare anterioară, contactarea şoferilor.

In prezent, legislatia autohtona in vigoare permite sanctionarea conducatorilor de vehicule, atunci cand circula in afara tarii, pentru opt contraventii, dupa cum urmeaza:

·    excesul de viteza;
·    nefolosirea centurii de siguranta;
·    nerespectarea semnificatiei culorii rosii a semaforului;
·    conducerea sub influenta alcoolului;
·    conducerea sub influenta stupefiantelor;
·    nefolosirea castii de protectie (in cazul motociclistilor);
·    folosirea unei benzi interzise;
·    folosirea ilegala a unui telefon mobil sau a altor dispozitive de comunicare in timpul conducerii (exceptand situatiile in care sunt utilizate dispozitivele de tip “hands free”/”maini libere”). Sursa: capital.ro

79 total views, 1 views today

scree908ghfhjhknshot_4-copy
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.Flamanzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Or

Your email address will not be published. Required fields are marked *