Programări online la examenele auto

Pe lângă preschimbarea permisului de conducere sau înmatricularea autovehiculelor, se vor putea obţine programări online şi pentru testările la examenele teoretice. La această măsură au ajuns reprezentanţii Serviciului de Permise şi Înmatriculări Auto, subordonat Instituţiei Prefectului, pentru a soluţiona aglomeraţia cu care se confruntă serviciul, anume volumul mare de prezentări la proba teoretică a candidaţilor care doresc să obţină un permis de conducere.

Astfel, în condiţiile în care testările teoretice au loc de două ori pe săptămână, adică marţi şi joi, de ieri, cei care au de susţinut astfel de examene se pot programa online, aflând exact data şi ora la care trebuie să se prezinte la examen. Astfel, aceştia nu vor mai fi nevoiţi să se prezinte cu noaptea în cap la Serviciul de Permise pentru a prinde un loc la examinare, iar, astfel, instituţia nu va mai fi atât de aglomerată.

De asemenea, cei care nu au posibilitatea să se planifice online, o pot face direct la ghişeele serviciului subordonat Instituţiei Prefectului.

La această măsură s-a ajuns după ce reprezentanţii Serviciului de Permise au convenit, de comun acord cu instructorii auto, să facă ordine pe acest segment, având în vedere că în zilele de testări instituţia era supraaglomerată de candidaţi. Iniţial, instructorii trebuiau să programeze candidaţii de la o anumită şcoală de şoferi într-un anumit interval orar, ca apoi de la altă oră să se prezinte la examinarea teoretică candidaţii de la o altă şcoală de şoferi.

În cadrul unei şedinţe care a avut loc la Instituţia Prefectului, s-a luat în calcul şi posibilitatea ca examinările teoretice să aibă loc şi în zilele de luni, însă instructorii nu au fost de acord, motivând că astfel s-ar crea aglomeraţie la examinările practice în oraş, care se desfăşoară în zilele de luni, miercuri şi vineri.

Programările online se realizează, pentru preschimbări permise şi înmatriculări auto, din decembrie.

http://www.monitorulbt.ro/

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *