Prefectul nemulţumit de lipsa de fair-play a furnizorilor de telefonie mobilă

În cadrul Consiliul Consultativ pentru Protecţia Consumatorilor, prefectul Costică Macaleţi a explicat ce probleme a avut, personal, când a intenţionat să rezilieze contractul cu o firmă de telefonie mobilă. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a solicitat, de aceea, conducerii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor să transmită Autorităţii Naţionale rugămintea de a face o serie de verificări a furnizorilor naţionali în ceea ce priveşte condiţiile de reziliere a contractelor.

„Când vrei să-şi faci un abonament, în 15 minute îţi pun la dispoziţie toate datele, toate ofertele, ai semnat contractul şi eşti bun de plată. Când vrei să reziliezi, stai în aşteptare 30 de minute. Eu înţeleg că nu vor să-şi piardă clienţii, dar nu aceasta este metoda. Nu e deloc în regulă.”, a explicat prefectul.

Discuţia a avut loc în contextul CCPC, în cadrul căruia au prezentat rapoarte de control Serviciul Judeţean de Metrologie Legală şi Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor. Specialiştii metrologi au arătat că, în cadrul verificărilor prin sondaj pe exactitatea şi legalitatea apometrelor montate la scări de bloc şi agenţi economici, nu s-au găsit neconformităţi.

Nu aceeaşi situaţie a fost constatată de comisarii pentru protecţia consumatorilor, în cadrul unui control desfăşurat în saloanele de întreţinere corporală, coafură şi frizerie. Din 35 de operatori verificaţi, la 20 s-au constat abateri, aplicându-se 12 amenzi contravenţionale în valoare de 36.000 de lei şi 8 avertismente.

118 total views, 1 views today

scree908ghfhjhknshot_4-copy
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.Flamanzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Or

Your email address will not be published. Required fields are marked *