Prefectul invită botoşănenii la festivităţile ocazionate de Ziua Naţională a României

Festivităţile de Ziua României vor începe, în acest an, la ora 9,00 în Piaţa 1 Decembrie din Centrul Vechi al municipiului Botoşani. Câteva sute de militari, jandarmi, pompieri şi poliţişti vor constitui detaşamentul de onoare ce va participa direct la ceremonialele pregătite pentru Sărbătoarea Naţională.

Oficialităţile judeţului se vor întâlni începând cu ora 8,30 în faţa palatului administrativ, de unde se vor deplasa în Centrul Vechi. Aici, botoşănenilor prezenţi li se vor pune în piept  cele câteva sute de fundiţe tricolore pregătite de cancelaria prefectului.

Conform programului, după onorurile de întâmpinare vor urma o slujbă de Te Deum şi alocuţiunile oficialităţilor. Ca element de noutate, în acest an participanţii la festivităţi vor putea să asculte şi să cânte alături de corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântu Gheorghe” câteva cântece patriotice. Va urma ceremonialul de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, programul încheindu-se cu defilarea detaşamentului de onoare. Ora de încheiere a activităţilor a fost estimată a fi 10.30.

„Dragi botoşăneni, vă aşteptăm în Piaţa 1 Decembrie, bine îmbrăcaţi şi cu sufletele pline de bucurie, pentru a sărbători Ziua Naţională a României. Trebuie să fim solidari şi în momente grele şi în cele de bucurie, trebuie să ne respectăm înaintaşii dar şi urmaşii. Pentru ei, dar şi pentru noi, haideţi să sărbătorim împreună!”, este invitaţia adresată de prefectul Costică Macaleţi tuturor botoşănenilor.

47 total views, 1 views today

scree908ghfhjhknshot_4-copy
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.Flamanzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Or

Your email address will not be published. Required fields are marked *