Praful saharian a lovit Europa. De marţi ajunge şi în România. Anunţ de ultima oră de la meteorologi

Valul de praf saharian care a lovit Europa a lăsat urme vizibile în mai multe țări.Mai multe fotografii cu praful de culoare ruginie au apărut deja pe Internet.

În Franța fenomenului meteorologic s-a simţit din plin. Pozele au devenit virale, iar meteorologii estimează că norul roșiatic va acoperi întreg continentul european.

Valul saharian va ajunge și deasupra României. Meteorologii INMH atrag atenția că în România va urma un val de praf saharian în următoarele zile.

“În perioada 23 – 28 aprilie, circulația aerului, preponderent din sector sudic, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, înspre sudul, centrul și estul Europei. În această perioadă, va ploua temporar în regiunile de la sud și vest de țara noastră, iar ploile vor determina depunerea prafului, astfel încât concentrația particulelor de praf care urmează a ajunge deasupra României va fi redusă.
Depunerile din țara noastră vor putea fi observate în zonele și intervalele cu ploaie, cel mai probabil în cursul zilei de 23 aprilie și în noaptea de 23/24 aprilie în regiunile vestice, nord-vestice și la munte, iar spre finalul săptămânii mai ales în jumătatea de vest a țării”, a anunţat, marţi, Administraţia Naţională de Meteorologie.

Sursa: RTV.NET

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *