Patron al unui lanţ de supermarketuri din Botoșani condamnat la închisoare cu executare

Un om de afaceri din Botoşani a fost condamnat, miercuri, de magistraţii Tribunalului Botoşani la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare, după ce a fost judecat pentru evaziune fiscală. Alţi doi suspecţi judecaţi în acelaşi dosar au primit câte un an de închisoare cu suspendare.

Este vorba de Adrian Nechita, patronul lanţului de supermarketuri Victoria, care a fost trimis în judecată în martie 2013 de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani. Alături de acesta au mai fost trimişi în faţa instanţei Adrian Ionică, de 30 de ani, din comuna Avrămeni şi Eduard Ciprian Vărgănici Nechita, de 33 ani, din municipiul Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunilor de “evaziune fiscală”.

Sentinţa judecătorilor de la Tribunal nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu apel. Potrivit procurorilor, “inculpatul Adrian Gabriel Nechita, în calitate de administrator împuternicit al unei societăţi comerciale din Botoşani”, în perioada martie 2007 – aprilie 2009, a omis a evidenţia în actele contabile sau în alte documente legale operaţiunile financiare efectuate şi veniturile realizate sau a evidenţiat, în mod repetat, în contabilitate sau în alte documente legale cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, cauzând un prejudiciu la bugetul consolidat al statului în sumă de 2.912.690 lei, din care 1.686.996 lei reprezintă TVA şi 556.610 lei impozit pe profit, la care se adaugă accesorii aferente în sumă totală de 669.084 lei, calculate până la data sesizării organului de urmărire penală.

Inculpaţii Adrian Ionică şi Eduard Ciprian Vărgănici Nechita, în calitate de asociat unic şi administrator, precum şi administrator în fapt al unei societăţi comerciale din municipiul Botoşani, în perioada 20.04.2007 – 30.06.2008, au omis a evidenţia în actele contabile sau în alte documente legale operaţiunile financiar efectuate şi veniturile realizate sau a evidenţiat, în mod repetat, în contabilitate sau în alte documente legale cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, cauzând un prejudiciu la bugetul consolidat al statului în sumă de 440.391 lei, din care 170.641 lei reprezintă TVA şi 142.576 lei impozit pe profit, la care se adaugă accesorii aferente în sumă totală de 127. Sursa: stiri.botosani.ro

116 total views, 1 views today

scree908ghfhjhknshot_4-copy
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.Flamanzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Or

Your email address will not be published. Required fields are marked *