O bătaie între elevi, la o școală din Botoșani, putea să devină o tragedie. Unul dintre participanţi internat la spital în stare gravă!

Un elev din Botoșani a fost dus în stare gravă la spital după ce a fost bătut la şcoală, în timpul programului. Totul s-a întâmplat la o unitate de învăţământ din municipiu.

Un tânăr de 17 ani, elev în clasa a XI la Şcoala de Cooperaţie din municipiul Botoşani a ajuns în stare foarte gravă la spital după ce a fost bătut chiar în incinta şcolii. Tânărul are o fractură de craniu şi a fost dus la Clinica de Neurochirurgie din Iaşi.

Incidentul a avut loc miercuri la Şcoala de Cooperaţie din municipiul Botoşani. Între doi colegi de clasă a izbucnit un conflict în timpul orelor de curs. La pauză, cei doi au început să-şi spună vorbe grele şi să se îmbrâncească. Observând că ceilalţi colegi sunt deranjaţi de atitudinea lor s-au dus la baia aflată în corpul de clădire al şcolii. Aici au început să se îmbrâncească din nou.

La un moment dat unul dintre tineri l-a împins puternic pe celălalt. Elevul s-a dezechilibrat şi s-a lovit cu capul de o chiuvetă. Lovitura a fost atât de puternică încât profesorii au chemat de urgenţă ambulanţa. Tânărul lovit a fost dus la spital, unde s-a constatat că are o fractură de craniu, mai precis în zona occipitalului. În consecinţă elevul a fost trimis de urgenţă la Clinica de Neurochirurgie din Iaşi, informează adevărul.ro.

Poliţia a deschis un dosar penal pentur loviri şi alte violenţe şi a demarat o anchetă. Totodată la nivelul Şcolii de Cooperaţie are loc o anchetă internă.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *