Noile reguli pentru examenul auto, începând cu luna octombrie

Regulile examenului auto se modifică din această lună, astfel că persoanele care vor susţine probele vor trebui să respecte prevederi noi.
Înainte de a putea susţine efectiv examenul auto, candidaţii trebuie să fie evaluaţi psihologic şi medical şi să urmeze, în cadrul unei şcoli de şoferi, cursuri de pregătire teoretică şi practică, reaminteşte avocatnet.ro.

În momentul de faţă, susţinerea examenului se poate face în termen de un an de la absolvirea cursurilor, iar cei care pică proba practică trebuie să treacă din nou de proba teoretică. Totuşi, această regulă va fi schimbată începând din 5 octombrie. De la acea dată, persoanele care vor trece cu succes de proba teoretică vor putea susţine proba practică de mai multe ori, în cazul în care o pică, în perioada de valabilitate a cursurilor absolvite. În acest sens, candidaţii vor fi nevoiţi să achite taxa de examinare şi să facă cel puţin încă şase ore suplimentare de pregătire practică.

Sursa: Digi24

86 total views, 2 views today

scree908ghfhjhknshot_4-copy
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.Flamanzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Or

Your email address will not be published. Required fields are marked *