Mihaela Huncă este prima opțiune a PSD pentru funcția de ministru al Educației

Surse politice bine informate au declarat în exclusivitate pentru DC News că portofoliul Educației va fi alocat Moldovei. Prima opțiune în acest sens este Huncă Mihaela, fost inspector școlar general.

În primul an de mandat, deputatul PSD Mihaela Huncă a inițiat proiecte legislative și a făcut demersuri pentru promovarea sportului de masă, stimularea olimpicilor, dezvoltarea centrelor de excelență pentru pregătirea elevilor și integrarea absolvenților pe piața muncii.

La un an de la preluarea mandatului de parlamentar al județului Botoșani, deputatul social-democrat Mihaela Huncă a inițiat, alături de colegii săi, 44 de propuneri legislative, a susținut 30 de declarații politice, a adresat ministerelor și autorităților centrale 52 de întrebări și interpelări și a avut 33 de luări de cuvânt în plenul Parlamentului.

Cele mai importante proiecte 

Cele mai importante proiecte asumate de parlamentarul botoșănean, membru al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport a Camerei Deputaților, s-au referit la creșterea numărului de ore de sport în fiecare ciclu de învățământ și introducerea probei practice de evaluare a competențelor motrice ca disciplină obligatorie a examenului de bacalaureat, susținerea dezvoltării centrelor de excelență pentru pregătirea elevilor din fiecare județ și motivarea financiară a elevilor și profesorilor care obțin rezultate la olimpiadele școlare de la nivel local (Legea 211/2017).

Totodată, în urma dezbaterilor și consultărilor cu profesorii și reprezentanții conducerilor mai multor unități școlare din teritoriu, deputatul PSD a propus mai multe modificări ale legii educației naționale pentru completarea categoriilor de cheltuieli din finanțarea de bază, astfel încât să fie asigurată buna funcționare a fiecărei unități școlare, indiferent de situație.

Citeste mai mult pe DCNews

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *