Măcelărit pentru iarbă incercand sa-si apere cu un topor propriul teren, de un cioban!

Pe fondul secetei accentuate, lupta pentru fiecare petec de iarbă devină acerbă în mediul rural.

Un bărbat de 47 de ani, din Oneaga, comuna Cristeşti, a fost la un pas de moarte seara trecută, după ce a fost măcelărit de un consătean. Totul după ce şi-a apărat cu un topor propriul teren, de un cioban care intrase cu turma pe terenul lui. Ciobanul a scos un cuţit şi şi-a lovit adversarul la întâmplare, în burtă, în cap şi în picioare. Abandonat pe câmp, C.A. s-a târât până la o stână din apropiere, ţinându-se cu mâna de abdomenul tăiat dintr-o parte în alta.

La stână, ciobanii s-au îngrozit şi au sunat la 112, cerând ajutor. Au avut, însă, prezenţa de spirit să îi improvizeze un bandaj pe capul plin de tăieturi. O ambulanţă cu medic a reuşit cu greu să pătrundă pe imaşul dintre comunele Cristeşti şi Vorona şi să ajungă la victimă. A preluat-o în stare critică şi au dus-o la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean.

La Urgenţe, cadrele medicale au numărat şapte plăgi tăiate şi înjunghiate, două la cap, două la abdomen şi trei pe picioare. Toate erau mirate că bărbatul a supravieţuit agresiunii. „A lovit fără simţ, nici nu s-a uitat unde a dat. Omul ăsta chiar a avut zile”, spuneau cadrele medicale.

Urmează ca poliţiştii să-l audieze pe agresor şi să-l acuze de tentativă de omor.

Agresiunea a avut loc la mică distanţă de stânele unde în urmă două nopţi a avut loc un incendiu provocat din răzbunare.
http://www.monitorulbt.ro/

300 total views, 1 views today

scree908ghfhjhknshot_4-copy
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.Flamanzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Or

Your email address will not be published. Required fields are marked *