La Flămânzi și Vorona s-au construit stații de pompare dar nu sunt finalizate rețelel de canalizare

În comuna Vorona și în orașul Flămânzi s-au construit stații de epurare a apelor uzate care folosesc centrifuge pentru ca nămolul să nu emane miros, iar cele două stații sunt setate să pornească atunci când au debit de doar 30% din capacitate pentru a avea costuri de operare mici. Constructorul a fost asocierea dintre firmele Aquaterm Botoșani și Occide Construccion din Spania. Cele două stații au fost construite cu 29,5 milioane lei.

”Aceste stații pot funcționa la un debit de intrare foarte mic, de 30%, ceea ce este un avantaj pentru beneficiari pentru că vor fi costuri mult diminuate. Așteptăm să fie finalizată și partea de rețele”, a declarat Florin Todirică, reprezentantul Aquaterm Botoșani.

În Vorona și Flămânzi nu sunt finalizate lucrările la rețelele de apă și canalizare, iar stațiile de epurare au fost finalizate, s-au făcut probleme, dar stau nefolosite.

Cătălin Fetcu, directorul tehnic al Nova Apaserv, a declarat că lucrările la rețele sunt întârziate din cauza contestațiilor între firme la licitații, dar se lucrează și sunt bani pentru aceste lucrări.
ww.banulbotosanean.ro

Facebook Comments

Un comentariu la „La Flămânzi și Vorona s-au construit stații de pompare dar nu sunt finalizate rețelel de canalizare

  • 27/09/2017 la 07:03
    Permalink

    Aceste realizari din judetul Botosani nu au nici o valoare pentru populatie deoarece ori v-or fi preluate de mafioti politicieni pentru a jupui populatia cu tarife mari ori v-or fi inchise.Sa va dau un exemplu:In 2008 la Flamanzi s-a deschis prima statie din Botosani de colectare a gunoiului,sortare si valorificare a produselor recuperate unitate ce colecta gunoiul din sudul judetului si care a fost construita pe bani Europeni.Astazi unitatea este inchisa din ordinul Consiliului judetean iar gunoiul este colectat probabil de o firma a unui simpatizant politic cu influenta mare la conducerea judetului si la un pret de 3 ori mai mare decat cel practicat de unitatea din Flamanzi.este clar ca o parte din banii colectati de firma propusa de consiliul judetean Botosani se indreapta catre partidul de la putere.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *