Horoscop valabil pentru data de 04/07/2015

Horoscop valabil pentru data de 04/07/2015

Berbec
Te poti bucura de prieteni, de compania oricui. Lasa grijile deoparte, deschide-ti sincer sufletul si accepta faptul ca evenimentele si relatiile din viata ta se pot petrece si altfel. Pentru ca iti este accentuat cheful de distractii, ba chiar visezi la o iubire noua si deosebita este posibil ca prietenii sau sustinatorii din domeniul profesional sa iti faca tot soiul de reprosuri. Exista pericolul sa cheltuiesti prea mult pe mofturile celorlalti sau chiar sa te imprumuti pe termen lung.

Taur
Finalul acestei saptamani aduce multa zarva in preajma ta. Posibil sa fii solicitat la serviciu, sa rezolvi chestiuni importante sau chiar sa preiei sarcinile restante ale unor colegi. Fii prudent si limiteaza-te la atat cat poti face, deoarece exista riscul sa primesti sanctiuni serioase din partea sefilor sau ai unor reprezentanti oficiali. Pe de alta parte, aranjeaza-ti programul astfel incat sa petreci timp suficient si cu membrii familiei. Acestia te astepata cu bratele deschise acasa!

Gemeni
Zilele acestea sunt potrivite activitatilor intelectuale, planificarii unor calatorii indepartate, dar si dialogurilor elevate cu cei dragi. Multe lucruri interesante poti afla prin diverse mijloace de comunicare. Cele care-ti vor atrage in mod special atentia vor fi cele utile imbunatatirii sanatatii sau pozitiei tale in domeniul profesional. Deschide-ti mentalul pentru a primi noi conceptii, noi filozofii de viata si gandeste-te sa aplici in rutina ta zilnica ce consideri potrivit tie.

Rac
Finalul acestei saptamani iti aduce momente deosebite de a te ocupa de bugetul de venituri si cheltuieli, alaturi de rude sau de colaboratori. Se pare ca vei primi sprijin material substantial din partea acestor persoane, cel putin cat sa-ti rezolvi cheltuielile cotidiene urgente. Este o perioada in care ai gusturi fine in materie de obiecte, servicii personale sau cadouri pentru altii. Priveste dincolo de perdeaua planului fizic si gaseste insemnatatea fiecarui gest sau vorba a celorlalti.

Leu
Priveste atent la relatiile cu ceilalti. Posibil sa descoperi multe neconcordante intre ceea ce iti doresti tu si ceea ce iti ofera acestia. Ar fi bine sa te gandesti pe indelete si sa renunti la situatiile, colaborarile, parteneriatele in care te simti prea putin valorificat sau in care ceilalti ti-au inselat in mod repetat asteptarile. Ai incredere ca astfel se face loc in viata ta pentru colaborari si relatii noi. Membrii familiei te sustin neconditionat in tot ce intentionezi sa intreprinzi.

Fecioara
In zilele acestui weekend iti vei urma rutina obisnuita. Exista varianta sa te ocupi de chestiuni profesionale, dar si acasa, in plan personal ai multe si marunte de facut. Selecteaza-ti prioritatile, deoarece oboseala isi va spune cuvantul. Se pot accentua unele neplaceri specifice sistemului ciculator si picioarelor. Rezerva-ti momente si pentru relaxare, odihna, dieta. Cineva din anturajul apropiat iti va oferi sfaturi si informatii pretioase din varii domenii ale vietii cotidiene.

Balanta
Pentru ca in plan profesional este multa agitatie si tot soiul de rafuieli, la sfarsitul acestei saptamani ar fi bine sa te detasezi serios de toate acestea si sa te bucuri de compania celor dragi. Nemultumirile tale provin din temele deja cunoscute: bani si activitate profesionala intensa. Totusi ai destule persoane in preajma ta, bine intentionate care pe de o parte te pot sustine moral, te pot sfatui de bine, iar pe de alta parte te pot distra copios.

Scorpion
La sfarsitul acestei saptamani, cel mai bine te vei simti acasa, printre membrii familiei. Pe de o parte ai spor in rezolvarea treburilor domestice si a chestiunilor ce tin de patrimoniu sau rude. Insa, pe de alta parte, indatoririle din segmentul profesional s-ar putea sa iti rapeasca timpul si placerea de a fii alaturi de cei dragi. Depinde numai de tine sa iti gestionezi corespunzator treburile. Ai grija si de sanatatea si linistea ta sufleteasca!

Sagetator
Multe dispute se vor isca in preajma ta cu prietenii sau rudele apropiate. Pornind de la filozofii personale de viata, poate chiar de la un subiect banal vei ajunge sa-ti schimbi parerea vizavi de unii apropiati. Ar fi bine sa fii prudent si sa te implici detasat in orice fel de discutie. Accepta si alte opinii si ramai alaturi de cei care-si deschid sufletul fata de tine. Calatoriile pe distante scurte pot fi frecvente. Odihneste-te si bucura-te de tot ce iti ofera viata!

Capricorn
Zilele acestea se intrezaresc cheltuieli importante, fie pentru tine personal, fie pentru a rezolva nevoile cuiva drag. Fii prudent, deoarece exista riscul sa te implici in investitii nefolositoare. Veniturile tale sunt fluctuante deocamdata, insa, discret ti se deschid variante minunate de castig in colaborare cu altii. Relatiile cu ceilalti sunt tensionate. Orienteaza-ti eforturile spre a cultiva armonia si respectul in orice situatie ivita.

Varsator
In acest weekend se pare ca esti pus pe fapte mari. Ai sanse minunate de a privi in ansamblu relatiile si situatiile in care esti implicat sau intentionezi sa te implici. Sunt vizate mai mult cele din planul profesional si secundar cele personale. Totusi acorda atentie egala ambelor segmente de viata. Chiar sunt zile bune pentru a-ti stabil clar obiective parteneriale pe termen lung si pentru a-ti alege oameni de nadejde care sa ti se alature in proiecte deosebite.

Pesti
La acest sfarsit de saptamana, retrage-te intr-un loc linistit si gandeste-te atent la situatiile si relatiile in care esti implicat. Sunt detalii, mai ales in segmentul profesional, care ti se vor revela pe cai neobisnuite si de care, intelept ar fi sa tii cont. Cei dragi poate ar dori sa impartaseasca cu tine diverse chestiuni cotidiene, insa este dificil sa te concentrezi asupra celor spuse sau demonstrate de ei. Odihneste-te si ingrijeste-ti sanatatea!

astrolog Anca Gordin Stoica

97 total views, 1 views today

scree908ghfhjhknshot_4-copy
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.Flamanzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Or

Your email address will not be published. Required fields are marked *