Fraudă la bacalaureat

Ministerul Educaţiei cercetează un caz de fraudă la bacalaureat, la Colegiul Tehnic “Unirea” din Ştei, judeţul Bihor, unde, în 10 din cele 14 săli, profesorii asistenţi au fost înregistraţi permiţându-le candidaţilor să copieze şi chiar ajutându-i, aproape 200 de elevi riscând eliminarea din examen.

Urmare a unei sesizări privind existenţa unor similitudini între 42 de lucrări la matematică provenind din centrul de examen Colegiul Tehnic “Unirea” din Ştei, judeţul Bihor, Comisia Judeţeană de Bacalaureat a dispus analiza înregistrărilor din toate cele 14 săli în care s-a desfăşurat proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie). “În urma analizei înregistrărilor, s-a constatat că în 10 din cele 14 săli în care s-a desfăşurat proba E)c), profesorii asistenţi nu au respectat toate atribuţiile prevăzute de metodologie, permiţând candidaţilor să comunice între ei şi să fraudeze examenul fie prin utilizarea unor înscrisuri interzise de metodologie, fie lăsându-i sau chiar ajutându-i să copieze unii de la alţii”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei şi Cercetării. În consecinţă, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a dispus ieri trimiterea Corpului de Control, iar Comisia Naţională de Bacalaureat a solicitat constituirea unei comisii de cercetare disciplinară a profesorilor asistenţi din sălile în care examenul a fost fraudat, dar şi a preşedintelui, vicepreşedintelui şi membrilor Comisiei de bacalaureat din centrul de examen.

De asemenea, s-a decis sesizarea în scris a organelor de cercetare penală.

În cazul candidaţilor care au susţinut examenul în cele 10 săli în care profesorii asistenţi nu au respectat prevederile metodologiei, urmează să se verifice implicarea acestora. Astfel, dacă este constatată frauda, lucrările sunt anulate, iar candidaţii care au fraudat sunt consideraţi eliminaţi din examen. Candidaţii eliminaţi de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai au

dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Aceştia vor relua integral examenul de bacalaureat, cel mai devreme în a treia sesiune după cea în timpul căreia au fost eliminaţi, prevede metodologia.

În cele 10 săli în care nu a fost respectată întocmai metodologia de examen au susţinut proba de matematică 152 de elevi, iar proba de istorie a fost susţinută de 39 de elevi.

Totodată, potrivit metodologiei, sancţiunile disciplinare care se pot aplica personalului didactic implicat în organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat, pot ajunge, în raport cu gravitatea abaterilor, până la destituirea din funcţia de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământ sau desfacerea disciplinară a contractului de muncă, precum şi la deschiderea de dosar penal.

Supravegherea candidaţilor a fost realizată de 20 de profesori asistenţi, distribuiţi câte doi în fiecare sală de examen.
http://www.monitorulbt.ro/

106 total views, 1 views today

scree908ghfhjhknshot_4-copy
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.Flamanzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Or

Your email address will not be published. Required fields are marked *