Flămânzi: Dumnezeu a redat sansa unei vieti

Moment emoţionant la Urgenţe. Copilul căzut în piscină la mjlocul acestei luni şi salvat in extremis de cadrele medicale a fost săptămâna trecută la Urgenţe pentru a le mulţumi cadrelor medicale. „Înarmat” cu un buchet de flori şi un zâmbet larg, tânărul a venit la Unitatea de Primiri Urgenţe însoţit de mama sa, dorind să le mulţumească personal la o parte din salvatorii lui. Bucuria familiei a fost cu atât mai mare cu cât medicii ieşeni au infirmat suspiciunea de tumoră cu care copilul a fost trimis de la Botoşani în urmă cu o săptămână şi acum acesta este în afara oricărui pericol.
Tânărul a fost scos mai mult mort decât viu la mijlocul lunii dintr-o piscină din oraşul Flămânzi şi, în ciuda tuturor aşteptărilor, a început să îşi revină la o zi după ce a fost adus în comă la spital. Intervenţia rapidă a cadrelor medicale şi a poliţiştilor, care au făcut masaj cardiac imediat a făcut diferenţa între viaţă şi moarte. Imediat cum prietenul său l-a observat în apă, l-a tras la mal și a sunat la 112. la fața locului a ajuns mai întâi un echipaj de la Ambulanţa Nicolae Bălcescu, care l-a găsit pe copil în stop cardio-respirator şi au fost începute imediat manevrele de resuscitare. Ulterior a ajuns şi un echipaj de la Poliţia Rutieră Flămânzi, care au ajutat cadrele medicale la masajul cardiac, ce presupune foarte mult efort fizic, într-un timp scurt de timp. În acelaşi timp, de la Botoşani a plecat o ambulanţa cu medic a SMURD, care a intubat pacientul şi s-a reuşit restabilirea funcţiilor vitale ale copilului. Ulterior acesta a fost transportat de echipajul SMURD în comă la spital, iar după o zi, starea lui s-a îmbunătăţit vizibil. Săptămâna trecută acesta a venit la Urgenţe, unde a dorit să îi mulţumească personalul medicului specialist în urgenţe Gabriela Purice, care a fost în acea zi de serviciu în cadrul echipajului de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD.

sursa Monitorul de Botossani

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *