Drama la Flamanzi! Gemene de doi anișori luate forțat de lângă părinți : În casă nu era căldură, nu aveau alimente de bază pentru copii mici

Două fetițe în vârstă de doi ani au fost luate de către reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din propria familie din cauza condițiilor nefavorabile în care locuiau.
Este vorba despre o familie cu probleme din satul Balta Roșie. Micuțele sunt gemene și au doar doi anișori. Ele au fost luate din casa în care s-au născut în această dimineață.

„Gemenele sunt pe drum ca să spun așa, sunt în mașină, urmează să fie aduse la centrul de primire și de acolo vor fi repartizate la un asistent maternal. În cazul gemenelor avem o ordonanță pentru a lua acești copii tocmai din cauza faptului că părinții erau consumatori de alcool. Copiii erau neglijați în sensul că în casă nu era căldură, nu aveau alimente de bază pentru copii mici”,

Alexandru Colbu, director adjunct DGASPC

De la începutul anului 2018 în sistemul de protecție al Direcției Generale de Asistență socială și Protecție Socială au mai fost instituționalizați încă opt copii.

„Patru sunt la un complex de apartamente din Dorohoi, doi la Centrul din Regim de Urgență, 1 copil la Complexul Sf Mina pentru copiii cu dizabilități, 1 copil, la Centrul Maternal. De obicei la baza deciziilor pe care le luăm noi de a aduce acest copii în sistem sunt sentințele judecătorești sau dispoziții de plasament în regim de urgență care la rândul lor au la bază condițiile precare în care trăiesc acești copii”,

Alexandru Colbu, director adjunct DGASPC

Majoritatea micuților provin din familii cu posibilități materiale limitate, cu părinți alcoolici care nu le oferă cele necesare pentru un trai decent.
https://www.botosaneanul.ro

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *