Cuvioasa Parascheva: Ce nu e bine să faci pe 14 octombrie dacă vrei să îţi meargă bine

Pe 14 octombrie, credincioşii o pomenesc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei, în această zi fiind respectate nenumărate obiceiuri şi tradiţii interesante.

Se fac pomeni pentru morţii care nu şi-au găsit liniştea, au murit fără lumânare sau au fost îngropaţi fără preot. De Sfânta Paracheva nu se spală, nu se coase, nu se calcă şi nu se dă cu mătura. Se spune că există pericolul bolilor de ochi şi durerilor de cap. Bătrânii spun că pot să apară negi la mână. De Sfânta Parascheva nu se mănâncă nuci, castraveţi şi poame în formă de cruce, scrie Obiectiv.info.

Mai mult, se spune că în apropierea zilei de 14 octombrie, Sfânta Parascheva se arată în visele multora, uneori pentru alinarea celor bolnavi sau în suferinţe sufleteşti, alteori pentru a-i dojeni pe cei care fac rău.

În această zi, femeile însărcinate trebuie să împartă bucatele lor copiilor sărmani pentru a avea o naştere fără dureri şi pentru ca Sfânta să le păzească copiii de boală. Mai mult, se spune că persoanele care nu pot avea copii trebuie să se roage la Sfânta Paracheva pentru o minune, pentru a mijloci în fața lui Dumnezeu cauza respectivă.

Cine a fost Sfânta Parascheva

Sfanta Parascheva s-a nascut in secolul al XI-lea, in satul Epivat din Tracia, pe tarmul Marii Marmara, in apropiere de Constantinopol (azi Istanbul). Se spune ca pe cand avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit intr-o biserica cuvintele Mantuitorului: „Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o determina sa-si daruiasca hainele sale saracilor.

Urmand sfaturile unor vietuitori alesi, se indreapta spre tinutul Pontului, oprindu-se la manastirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va ramane cinci ani. De aici a plecat spre Tara Sfanta, in dorinta de a-si petrece restul vietii in locurile sfinte. Dupa ce a vazut Ierusalimul, s-a asezat intr-o manastire de calugarite in pustiul Iordanului. Un inger i-a spus in vis sa se reintoarca in locurile parintesti. Din Constantinopol s-a indreptat spre Epivat, fara sa spuna cuiva cine este si de unde vine. Aici, impacata cu sine, cu oamenii si cu Dumnezeu, si-a dat sufletul, potrivit crestinortodox.ro.

Potrivit traditiei, se spune ca un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat in mare. Valurile l-au adus la tarm, iar un sihastru care traia acolo a rugat pe niste crestini sa-l ingroape dupa randuiala crestineasca. Sapand o groapa, acestia au gasit trupul Cuvioasei Parascheva neputrezit si plin de mireasma. Cu toate acestea, au pus alaturi de ea si trupul corabierului. Dar in noaptea urmatoare, unul dintre cei care sapasera groapa a visat o imparateasa asezata pe un scaun luminat si inconjurata de ingeri, iar unul dintre acestia il mustra pentru ca n-a scos din groapa trupul Cuvioasei Parascheva. Iar imparateasa pe care o vazuse in vis i-a poruncit sa ia degraba trupul ei si sa-l aseze undeva la loc de cinste.

Credinciosii au inteles ca este un semn de la Dumnezeu, fapt pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormant si l-au asezat in biserica Sfintii Apostoli din Kallicrateia. Imediat dupa aceea au avut loc vindecari uimitoare in urma rugaciunilor care se faceau langa cinstitele sale moaste.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *