Cum te arzi la buzunar dacă încalci codul rutier. Topul noilor amenzi de circulație

Cea mai mare amendă pentru șoferi este de 2.100 lei. Firmele plătesc de cinci ori mai mult. Pietonii care traversează neregulamentar pot plăti 315 lei. Sute de șoferi au încasat, ieri, numai în București, amenzi mai mari decât cele obișnuite, ne-au transmis reperezentanții Brigăzii de Poliție Rutieră a Capitalei.

Întrebați de reporterii „Evenimentul zilei”, mulți dintre conducătorii auto nu aveau habar de ce au plătit mai mult, cu toate că, în ediția de miercuri, cotidianul nostru a atras atenția asupra măririi cuantumului sancțiunilor la regimul circulației. Motivul: creșterea, începând cu data de 1 iulie, a salariului minim pe economie. Acest lucru implică și creșterea punctului de amendă.

Drept urmare punctul de amendă s-a majorat de la 97.5 lei, la 105 lei. Polițiștii amintesc și faptul că valoarea acestuia reprezintă 10 la sută din salariul minim pe economie. În conescință, pentru șoferi amenda maximă este de 2.100 de lei, iar pentru persoanele juridice – care nu respectă semnalizările unor lucrări, semaforizarea etc. -, sancțiunea poate ajunge 1a 105.000 lei.

Contravenții șl pentru motocicliștii

Cele mai mari amenzi se aplică în cazul celor care conduc sub influența alcoolului, care trec, neregulamentar, calea ferată și vitezomanii care depășesc viteza admisă.

Amenzi de 2-3 puncte, încadrate la clasa I de sancțiuni, pot încasa șoferii care nu poartă centura de siguranță sau pietonii care traversează neregulamentar – între 210 și 315 lei. Pentru clasa a II-a de sancțiuni, sancțiunile sunt de 4 sau 5 puncte. Pot fi sancționați conducătorii de autovehicule, de motociclete sau mopede care nu aprind luminile de întâlnire ziua. Asta înseamnă că vor scoate din buzunar între 420 și 525 de lei. Aceeași sancțiune se aplică și celor care nu respectă indicatoarele în trafic și nu se încadrează corespunzător.

Între 6 și 8 puncte amendă sunt sancțiunile din clasa a III-a de sancțiuni. Spre exemplu: nepăstrarea de către conducătorii auto a distanței corespunzătoare laterale față de autovehiculul care vine din sens opus se sancționează cu 6-8 puncte amendă.

Clasele de sancțiuni

Cele mai mari amenzi de circulație le pot încasa șoferii care circulă fără inspecția tehnică, băuți la volan sau care trec calea ferată neregulamentar.

a) clasa I – 2 sau 3 puncte-amendă;
b) clasa a II-a – 4 sau 5 puncte-amendă;„
c) clasa a III-a – de la 6 la 8 puncte-amendă;
d) clasa a IV-a – de la 9 la 20 puncte-amendă;
e) clasa a V-a – de la 21 la 100 puncte-amendă.

La clasa a V-a de sancțiuni se aplică persoanelor juridice.

111 total views, 1 views today

scree908ghfhjhknshot_4-copy
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.Flamanzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Or

Your email address will not be published. Required fields are marked *