Cisternă împotmolită și mașini ieșite în decor la prima zăpadă din Botoșani

Precopitațiile sub formă de ninsoare care cad de câteva ore în județul Botoșani au început să creeze probleme pentru unii șoferi care nu aveau mașinile echiăpate corespunzător sau nu au adaptat viteza la condițiile de drum.

Astfel, pe drumul european 58, Botoșani – Târgu Frumos, în localitatea Buda, comuna Copălău, o cisternă a rămas blocată. De asemenea, pe drumul judeţean spre Vorona, dar şi spre Dorohoi, mai multe maşini au ieşit de pe carosabil.

Un alt accident s-a înregistrat pe drumul național Botoșani – Săveni, unde o camionetă a ajuns cu roțile în sus pe câmp în apropiere de localitatea Ungureni. Accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, iar șoferul a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Totuși, cel mai grav incident a avut loc la Brăeşti unde un autoturism s-a dat de mai multe ori peste cap, după ce a părăsit partea carosabilă, iar o persoană a fost rănită.

Drumarii susţin că se intervine cu utilaje şi material antiderapant atât pe drumurile naţionale, cât şi pe drumurile judeţene, circulaţia desfăşurându-se în condiţii de iarnă.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *