Botoşăneni morţi în chinuri în Germania

Cei doi botoşăneni decedaţi în urma unui incendiu izbucnit în localitatea Pforzheim din Germania, au murit în chinuri groaznice. Medicii legişti au stabilit că aceştia au decedat din cauza arsurilor şi a intoxicaţiei cu fum.

La două săptămâni de la producerea tragediei, poliţia germană a anunţat că a finalizat în mare parte cercetările, precizând că incendiul a fost generat cel mai probabil de „un încălzitor cu gaz”, adică o sobă cu butelie.

Anchetatorii nu ştiu, însă, dacă focul a fost generat de o defecţiune, de o amplasare nepotrivită ori de exploatarea necorespunzătoare.

Poliţiştii nu au reuşit să stabilească identitatea cadavrelor pentru ca acestea să poată fi predate rudelor. „Victimele sunt patru cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 28 şi 40 de ani, toţi colegi de muncă, care au lucrat pentru o companie de curierat şi transport, dar nu s-a stabilit apartenenţa cadavrelor”, au precizat anchetatorii, citaţi de presa germană.

Tragedia a avut loc în noaptea de 19 spre 20 octombrie, aproape de miezul nopţii, când un incendiu violent a cuprins şarpanta unei foste pensiuni din Pforzheim, în care locuiau cei patru români, printre care se aflau Răzvan C., de 28 de ani, din Botoşani, dar şi un alt botoşănean a cărui identitate nu a fost divulgată de autorităţi.

Două asociaţii din Germania au declanşat o campanie pentru strângerea de bani pentru familiile afectate de tragedie.

 

765 total views, 1 views today

scree908ghfhjhknshot_4-copy
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.Flamanzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Or

Your email address will not be published. Required fields are marked *