APC România avertizează ŞOFERII la ce trebuie să fie atenţi când cumpără anvelopele de iarnă

Apropierea sezonului rece obligă toți conducătorii auto să își doteze mașinile cu anvelope speciale de iarnă. Obligativitatea nu depinde de un anumit interval de timp, ci de condițiile meteorologice, după cum se precizează în Ordonanța de Guvern 5/2011. Astfel, șoferii trebuie să aibă cauciucuri de iarnă doar când circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, indiferent de perioada calendaristică.

Dacă sunt prinși în trafic fără anvelope de iarnă, sau dacă acestea nu respectă condițiile prevăzute de lege — alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevazute în certificatul de înmatriculare sau înregistrare ori sunt uzate peste limita admisă — șoferii riscă să plătească o amendă din clasa a IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 de puncte-amendă), informează Agerpres.

Înainte de a cumpăra anvelopele de iarnă, trebuie să știți câteva lucruri despre acestea. Asociația pentru Protecția Consumatorilor România (APC România) vă ajută să luați cea mai bună decizie atât pentru siguranța, cât și pentru portofelul dumneavoastră:

Anvelope de iarnă funcționează cel mai bine la temperaturi de sub 7 grade, dar uzura poate fi mai mare decât la pneurile standard în cazul în care le utilizați în condițiile unei atmosfere mai calde.

Anvelope de iarnă acceptate de legislația românească și europeană sunt cele inscripționate pe lateral cu unul dintre simbolurile “M+S”, “M.S.”, “MS” sau “M&S”. Inițialele M și S vin de la cuvintele mud (noroi) și snow (zăpadă).

Anvelopele “all seasons” pot fi acceptate dacă au marcajul specific anvelopelor de iarnă (“M+S”, “M.S.”, “MS” sau “M&S”).

Anvelopele cu crampoane se folosesc în condiții extreme cum ar fi zăpada groasă și gheața. Vor fi demontate atunci când acestea ajung în contact direct cu partea carosabilă.
Citeste mai mult pe RTV.NET

77 total views, 1 views today

scree908ghfhjhknshot_4-copy
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.Flamanzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Or

Your email address will not be published. Required fields are marked *