Alertă de ANTRAX la Botoşani – un bărbat, primul caz confirmat. Fiica sa, internată şi ea!

Autorităţile sanitare şi veterinare au fost puse în alertă după ce un bărbat din Botoşani a ajuns la spital cu suspiciune de antrax. Astăzi a fost internată și fiica sa care ar putea fi bolnavă, medicii luând decizia după ce analizele bărbatului s-au întors pozitive.

Săteanul provine dintr-o localitate de pe lângă Manoleasa, județul Botoșani, și a fost supus mai multor teste, iar bănuielile s-au confirmat, anunță jurnaliștii de la Botoșăneanul.ro.

Direcţia Sanitară – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Botoșani a trimis o echipă la faţa locului, numai că reprezentanţii instituţiei nu au putut intra în gospodărie fiindcă nu era nimeni acasă: tatăl şi fata sunt în spital, iar mama este plecată de acasă.

În cadrul anchetei sanitar-veterinare se va încerca să se afle păşunea la care au mers vitele familiei în cauză, cu ce oameni şi animale au mai intrat în contact. Neoficial, circulă şi informaţia că, de frică, pe timpul nopţii bărbatul şi-ar fi îngropat o vacă bolnavă în spatele casei. Informaţia nu poate fi însă deocamdată nici confirmată şi nici infirmată atât timp cât cadrele sanitar-veterinare nu au avut acces în gospodărie.

Ce este antrax

Antraxul este o boală potenţial fatală dată de bacteria Bacillus anthracis. Antraxul este rar la oameni şi apare mai ales la vite, cai, oi si capre.

Potrivit SfatulMedicului.ro, oamenii pot dezvolta patru tipuri de infecţii cu antrax:

– cutanat, printr-o leziune a pielii
– gastrointestinal, prin ingestia de alimente contaminate
– orofaringian (regiunea posterioară a cavităţii bucale), prin ingestie de alimente contaminate
– respirator, prin inhalarea sporilor.

Dintre cele patru forme antraxul respirator duce la deces cel mai frecvent. Boala are incidență mai mare în locurile umede, mlaștini, zone inundabile.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *