111 ani de la Răscoala din 1907, Flămânzi. Cum a început ultima mare revoltă țărănească din Europa

În acest an se împlinesc 111 ani de la răscoala țărănească din 1907.  Revolta a început pe 8 februarie (21 februarie, stil nou) în satul Flămânzi, județul Botoșani, și s-a răspândit, în perioada următoare, în toată țara.

Volumul ”Acta Moldaviae Septentrionalis, V-VI”, lansat de Muzeul Județean Botoșani, reproduce mai multe documente care descriu situația grea a țăranilor din nordul Moldovei și declanșarea Răscoalei, pe 8 februarie.

Într-o petiție către prefectul județului Botoșani, locuitorii comunei Flămânzi se plâng că au fost tratați ”mai rău decât robii”:

De mai bine de zece ani noi am îndurat mari încercări, persecuții și am fost speculați și tratați mai rău decât robii (…). Angajamentele nu se respectă niciodată după cum este scris pe hârtie și nouă ni se dă ca hrană (…) mămăligă de popușoi stricați, brânză roșie iute și cu viermi, curechi și castraveți împuțiți, din care cauză cea mai mare parte dintre noi ne-am îmbolnăvit de elagră. (…) Vitele noastre de asemenea niciodată nu au avut imaș suficient, ba chiar nici apă ….

Ștefan Luchian, ”La împărțitul porumbului”. Tabloul reprezintă un grup de țărani, îndreptându-se spre conac pentru a primi rațiile de porumb.

Într-un raport către prefectul județului Botoșani, 15 februarie 1907, administratorul moșiei Flămânzi, Gheorghe Gh. Constantinescu, relatează incidentele din data de 8 februarie, care au condus la declanșarea răscoalei:

Locuitorii erau agitați încă de prin luna noiembrie (…) pentru taxa de 5 lei pentru porumb și alte taxe ce le cred cu nedrept impuse. (…) M-am prezentat în ziua de 8 februarie la cancelaria moșiei, așteptând venirea locuitorilor în vederea muncilor agricole. (…) până la ora 12 nu a venit nimeni. (…) Am plecat de la cancelarie pentru a lua masa la secretarul comunal, dl. Ciornei. Între orele 14 au înconjurat casa vreo 400-500 oameni somându-mă să părăsesc casa ori de nu îi vor da foc. (…) am ieșit afară.(…) mulțimea a început să vocifereze la mine, luându-mă cu forța la primărie. (…) Ion Dolhescu, Grigore Roman și Trifan Roman au început a da cu ciomegele numai la cap. (…) Gh. Zamfirescu dându-mi așa de puternic până a început a curge sânge din rănile ce le căpătasem și din nas și din gură, căzând în același timp la pământ (…) Grație constituției mele sunt azi în viață (…) Sperăm că, în curând, nu vom mai fi în siguranță pe Șoseaua Națională Botoșani-Hârlău deoarece locuitorii au luat prea mult curaj (…) Locuitorii satelor ar fi buni-cu toată sălbăticia lor-(…) dacă nu ar exista otrava de cărturari, preoți și învățători (…), care prin povețele lor ce dau sătenilor cu ocazia întâlnirilor de la Băncile Populare, în așa fel că li se tăgăduiește pământ, ba la asemenea ocaziune se mai face și materialism, ceea ce-i îndeamnă la ciomag”.

Evenimentele de la Flămânzi sunt descrise și de raportul către prefectul județului Botoșani al inspectorului comunal al plășii Hîrlău, care comunică rezultatele cercetărilor întreprinse în urma telegramei lui Gh. Gh. Constantinescu:

În ziua de 4 februarie, Gheorghe Gh. Constantinescu [n.n.-administratorul moșiei Flămânzi] s-a întâlnit la iarmarocul din Flămânzi cu mai mulți locuitori din comuna Frumușica cărora le-a spus că pe ziua de 8 februarie să se adune în ograda administrației moșiei Flămânzi pentru a face cu ei învoielile agricole pentru vara anului curent. (…) În noaptea de 7-8 februarie, le-a făcut cunoscut prin vătăjei și feciori boierești a se aduna pe ziua de 8 februarie (…). În ziua de 8 februarie s-au adunat la primăria comunei Flămânzi de dimineață 400-500 locuitori din comuna Flămânzi și o parte din comuna Copălău și alte sate ce cad pe teritoriul moșiei Flămânzi cu anexele ei. (…). Între orele 10-Il a trecut pe dinaintea primăriei Gh. Constantinescu, administratorul, cu trăsura la administrația moșiei;ajunși aice, după ora 12 p.m. li s-a comunicat că nu este aici, ‘ci a plecat la cumnatul său C. Ciomei, secretarul primăriei, la masă…’;țăranii s-au sfătuit să-I aducă cu forța;pe la orele 13 și jumătate, Ciomei pleacă de acasă înspre primărie;locuitorii i-au spus să-l cheme;‘sătenii erau foarte mulți adunați în drum, înaintea porții’;un locuitor s-a dus să-I cheme afară;apoi s-a dus un altul, care amenință că ‘dacă nu iese afară să vorbească cu ei îi devastează casa (n.n.-casa secretarului Ciomei) și îi dau foc’;Gh.Gh. Constantinescu a ieșit, spunând că va veni arendașul Fischer pentru a încheia învoielile;unii au ripostat, ‘că, dacă e administrator, pentru ce i-a chemat să stea flămânzi toată ziua’;unul din ei, Ioan Dumitru Dolhescu, l-a smucit de pe cerdac și apoi alții pentru a-l aduce cu forța la primărie (…) Ioan N. Dolhescu susține că Gh. Gh. Constantinescu l-a lovit pe dânsul cu o piatră în ochi (…). Grigore Th. Roman Grosu, Trifan Th. Roman Grosu și pe urmă cu toții l-au maltrat foarte grav cu bețele în cap (…) Gh. Gh. Constantinescu, având incapacitate de lucru 15 zile după certificatul medico-legal (…). După ce l-au maltrata! pe Gh. Gh. Constantinescu, s-au dus o parte din ei în ograda administrației moșiei, pentru a-l găsi pe contabilul moșiei, pentru a trata cu d-sa și, negăsindu-l, au luat la goană pe doi evrei (…). Cancelaria moșiei n-au devastat-o (…)”.

 

1907 – O rascoala plina de sange

 

Răscoala țărănească din 1907 a determinat numeroase interpretari în istoriografie, mai ales în timpul regimului comunist. Fără urmă de îndoială și eliminând aspectele ideologice implicate, în 1907 s-a petrecut unul dintre cele mai tragice evenimente din istoria României.

Cauza:viața grea a țăranilor

Începută pe 21 februarie în comuna Flămânzi, Botoșani, revolta țărănească se extinde rapid în întreg regatul. În foarte scurt timp, toată țara este cuprinsă de revolte:din nordul Moldovei până în Muntenia.

Conștientizarea existenței unei grave probleme sociale în rândul țărănimii exista deja în rândul clasei politice. Un apel adresat sătenilor, semnat de Vasile Kogalniceanu la 6 septembrie 1916 anunța cu tărie:Chestiunea țărănească este cea mai însemnată în țara noastră. Întreg viitorul neamului românesc atârnă de ea. Cu toate acestea, viața cotidiană a sătenilor nu se îmbunătățește.

Principala cauză a revoltei este legată de situația foarte dificilă a țăranilor. Nicolae Leonescu, procuror general, considera că:sunt nedreptățiți la muncă; pretul li se fixează de arendaș sau proprietar. Li se măsoară mai puțin decât muncesc în realitate(…) administrația comunală nu-i apară în pretențiunile lor, cele de multe ori drepte, față de arendași și proprietar(…) Aceste motive au făcut să crească ura țăranilor contra arendașilor și proprietarilor și la un singur cuvânt să fie toți uniți și să comită aceea ce au comis.De asemenea, inspectorul general C. Pleșa arată că:arendașii au urcat cât au voit prețul de închiriere a pământului și au plătit cât au voit munca săteanului.

În epocă s-a încercat învinovățirea populației evreiești pentru situația tăranilor. Același raport arată că:partea de nord a țării a fost sistematic cucerită, prin imigrare, de o populație straină care a absorbit întreaga viață economică orășănească și cea de țară. Acest tip de discurs însă nu se susține deoarece mulți mari proprietari, inclusiv din nordul Moldovei, erau români și nu poate explica extinderea revoltei în afara spațiului nord-moldovean, în regiuni în care populația de origine evreiască era foarte puțin prezentă.

Răspunsul autorităților:starea de asediu

La 18 martie autoriățile de la București declară starea de asediu, urmată apoi de mobilizarea generală. Încercând încă să calmeze lucrurile, ministrul de interne, Ion Brătianu, îi scrie prefectului de Suceava:Guvernul nici nu vrea, nici nu poate să considere starea de asediu ca o situațiune normală sau de lungă durată.

Situația din țară nu se normalizează însă, guvernul condus de Dimitrie Sturdza trecând la acțiuni de reprimare a revoltei. Acțiunile întreprinse de guvern devin repede violente, mai ales că se preciza într-o broșură publicată de Ministerul de război că:misiunea trupelor în acțiunile de pacificare a răscoalelor trebuie să fie privită de aceștia întocmai ca și o operatiune de război.(…) întrebuințarea trupelor în contra răscoalelor(…) se va face cu toată rigoare, dând operațiunilor caracterul ofensiv cerut de asemenea împrejurări.

Numărul de soldați mobilizați este foarte mare. La 29 martie, la numai cinci zile după ce fusese primit ordinul de mobilizare, armata număra 140.000 de soldati.

O revoltă spontana

Spontaneitatea revoltei este arătată de modul în care aceasta s-a extins în alte judete ale regatului. De exemplu, în județul Romanați, din sudul României:revolta n-a fost nici pregatită, nici organizată. Acest adevăr reiese și din toate cercetarile făcute până azi de Parchet și Judecătorul de Instrucție. În zadar, deci, se caută instigatori.Același document sugerează o extindere impulsivă a evenimentelor:mișcarea țărănească (…) a luat naștere în mod impulsiv, când s-a lățit vestea despre cele întâmplate în alte județe ale țării.

Criza în care se afla statul reiese și din tonul circularei trimise de Spiru Haret către cadrele didcatice din țară:Faceți să înceteze lupta între frați! Faceți-i să înțeleagă că cu focul și cu arma nu se poate îndrepta țara, că din contra i se pregătește peirea!

Un bilanț teribil

Numărul exact al victimelor aprinde încă dezbateri intense. Putem însă vorbi de mii de victime. Esențial este însăși faptul că au existat numeroase victime și situația în care trăiau locuitorii satelor a devenit un subiect de interes pentru clasa politică, problema ce își va găsi rezolvarea după Primul Război Mondial.

Același raport din Romanați se referă cu termeni duri cu privire la repersiune:Criminalii sunt jandarmii și militarii cari, fără nicio cercetare, ci luându-se numai după denunțuri mizerabile, au bătut și chinuit pe învățători și preoți! Oricât de vinovată, anarhică și salbatecă a fost revolta țăranilor, represiunea a fost și mai groaznică, mai ilegală, mai neumană, mai sălbatecă, mai anarhică.

În Neamul Românesc, Nicolae Iorga se roagă atât pentru țăranii uciși, cât și pentru soldații care au fost nevoiți să tragă în conaționali:Dumnezeu să-i ierte pe cei patru țărani români împușcați în orașul românesc Boțoșani (…) Dumnezeu să-i ierte pe ostașii cari, de frica poruncii, au împușcat pe frații lor.

Evenimentele tragice din 1907 au arătat întregii societăți românești și, mai ales, clasei politice, că este necesară o soluție pentru problema agrară. Aceasta își va găsi rezolvarea prin reforma agrară din 1921.

Sursa: https://www.historia.ro

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *